Pentru a inlocui dintii lipsa, puteti apela la o punte dentara clasica sau va puteti baza pe o restaurare pe implanturi dentare.
Mai mult, daca un dinte prezinta distructii avansate, acesta se poate restaura fie cu ajutorul unei coroane dentare, fie se va apela la extractia acestuia iar in locul lui se va pozitiona un implant.
In trecut, cand implanturile dentare nu erau inca disponibile, decizia era simpla. Astazi, implanturile reprezinta o solutie extrem de eficienta de restaurare a arcadelor dentare; totusi, este bine sa discutati avantajele si dezavantajele fiecarei solutii de tratament inainte de a lua decizia finala.
1. Inlocuirea dintilor lipsa
1. Inlocuirea dintilor lipsa
Cei mai multi medici specialisti considera ca implanturile dentare sunt superioare puntilor clasice, presupunand ca pacientul are situatia materiala si timpul necesar pentru intregul tratament. Totusi, exista situatii in care avantajele unei punti dentare ar putea-o recomanda in dauna implanturilor.
Sa trecem in revista mai intai ambele variante:
• Implantul dentar
Implantul dentar este un dispozitiv metalic care se introduce in osul maxilar in scopul de a inlocui unul sau mai multi dinti.
In prima faza, este nevoie de o interventie chirurgicala pentru a plasa implanturile dentare in interiorul osului maxilar. Integrarea implanturilor in organism se face printr-un proces numit osteointegrare, prin care implanturile dentare vor forma o legatura stransa cu osul maxilar. Osteointegrarea are nevoie de o perioada de timp cuprinsa intre 3 si 6 luni.
Dupa perioada de vindecare, un dispozitiv protetic este atasat implantului osos. Acest dispozitiv se numeste bont artificial sau capa de transfer. Bonturile artificiale vor sustine lucrarea protetica proiectata: coroana, punte dentara sau o proteza mobilizabila.
• Puntea dentara
Puntea dentara este o lucrare protetica fixa folosita pentru inlocuirea unuia sau mai multor dinti lipsa. Puntea este alcatuita din elementele de agregare, cu ajutorul carora se sprijina pe dintii vecini si corpul puntii, care inlocuieste dintii absenti.
Puntile dentare necesita slefuirea dintilor vecini bresei. Este cel mai mare dezavantaj al puntilor, deoarece duce la pierderea unor mari cantitati de tesut dentar sanatos si, uneori, chiar la devitalizarea dintilor.
Implant sau punte dentara ?
Implant sau punte dentara ?
Inainte de a lua aceasta decizie, este bine sa va consultati cu medicul dumneavoastra. Acesta va va prezenta diferitele solutii terapeutice, cu avantajele si dezavantajele fiecareia, diferentele de pret precum si eventualele riscuri si complicatii.
Acestea fiind spuse, sa vedem care sunt cei mai importanti factori care vor sta la baza deciziei finale:
• Pretul
Pretul unui tratament cu implanturi este aproape intotdeauna mai ridicat in comparatie cu o punte clasica. Daca aveti mai mult de un dinte lipsa, veti avea nevoie de mai multe implanturi, ceea ce va creste costul total.
De multe ori, inainte de pozitionarea implanturilor, este nevoie de interventii chirurgicale pregatitoare (operatia de sinus lift, aditie de os etc.) pentru a mari suportul osos care urmeaza sa sustina implanturile. Aceste interventii se vor adauga la costul final.
• Timpul necesar tratamentului
O punte dentara poate fi finalizata in 2 sedinte; implanturile au nevoie de 3 pana la 6 luni, timp necesar osteointegrarii dupa operatia de implantare.
In acest moment, exista si abordari noi care tind sa scurteze durata tratamentului; in aceste situatii, bonturile artificiale si uneori chiar si lucrarea protetica sunt atasate de implanturi in timpul operatiei de pozitionare (sau imediat dupa).
Asemenea solutii au anumite limitari si multi medici care folosesc aceste abordari prefera sa pozitioneze lucrari provizorii pentru o anumita perioada de timp pana cand sunt siguri ca implanturile s-au integrat.
• Estetica
Este unanim recunoscut ca estetica unei lucrari pe implanturi executata corect este excelenta. Dar in mainile unei echipe pricepute, si o punte ceramica clasica poate oferi rezultate estetice apreciabile.
De cele mai multe ori decizia se va lua in functie de cazul clinic: desi, din punct de vedere estetic implanturile raman varianta preferata, exista si anumite situatii cand medicul v-ar putea recomanda o punte in detrimentul implanturilor dentare.
• Protejarea dintilor vecini
In aceasta privinta, implanturile dentare au un mare avantaj eliminand necesitatea slefuirii dintilor vecini. Mai mult, implanturile ofera coroanelor sau puntilor un suport independent; in acest fel, lucrarile care se sprijina pe implanturi nu vor exercita presiuni suplimentare asupra nici unui alt element din cavitatea bucala.
daca bresa edentata va fi refacuta printr-o punte dentara este necesara slefuirea dintilor vecini bresei
daca bresa edentata va fi refacuta printr-un implant dentar, dintii vecini raman neslefuiti
Puntile dentare se sprijina exclusiv pe dinti naturali. Dupa preparare, acestia vor ramane sub punte; in consecinta, dintii stalpi vor continua sa fie susceptibili la carii si afectiuni gingivale.
• Ingrijire si igienizare
Implanturile dentare sunt mult mai usor de ingrijit. Deoarece pot inlocui separat fiecare dinte, igienizarea in jurul lor e mult mai eficienta. Puteti peria sau folosi ata dentara in jurul unui implant la fel ca si in cazul dintilor naturali.
O punte dentara presupune conectarea a cel putin 3 elemente pentru a inlocui spatiul edentat (2 coroane pe dintii stalpi si una care va inlocui dintele lipsa). Acest design poate crea probleme la periaj si mai ales la folosirea atei dentare; este nevoie de masuri suplimentare de igienizare atat intre elementele puntii cat si sub corpul de punte.
• Durata de viata
Se intampla foarte rar ca un implant corect pozitionat in os sa necesite inlocuire. Implanturile sunt confectionate din aliaje metalice puternice (titan) fiind extrem de rezistente la carii si creand rar probleme gingivale.
Pe de alta parte, durata medie de viata a unei punti dentare este de aproximativ 10 ani.
Aici mai trebuie adaugat un aspect: chiar daca implanturile care se introduc in os au o durata de viata remarcabila, lucrarile care se sprijina pe acestea (coroanele sau puntile pe implanturi) vor necesita inlocuire periodica, dar poate nu asa de des ca o punte traditionala.
Concluzii
In cele mai multe situatii, implanturile dentare sunt solutii mai eficiente in inlocuirea dintilor lipsa in comparatie cu puntile clasice. Totusi, solutia finala va depinde de bugetul si preferintele pacientului, stilul acestuia de viata precum si timpului pe care este dispus sa-l sacrifice pentru tratamentul in cauza.
In ce situatii ar putea fi puntea dentara solutia mai indicata ?
• Daca doriti sa inlocuiti o punte veche sau daca cel putin unul din dintii vecini bresei este acoperit de o coroana dentara.
• Daca dintii vecini bresei au obturatii mari sau distructii coronare ce impun acoperirea lor cu coroane.
• Daca sunteti mare fumator, suferiti de afectiuni parodontale netratate sau defecte osoase la nivelul maxilarelor.
• Daca nu aveti bugetul sau timpul necesar unui tratament cu implanturi.
2. Refacerea unui dinte cu distructii coronare
Cand un dinte prezinta distructii carioase avansate sau fracturi care nu mai pot fi restaurate prin obturatii, va raman 2 posibilitati terapeutice:
• restaurarea dintelui printr-o coroana dentara (sustinuta eventual si de un pivot)
• extractia dintelui si refacerea lipsei cu ajutorul unui implant
Care este solutia indicata ?
Decizia va trebui sa se bazeze pe mai multi factori: cantitatea de tesut dentar sanatos ramasa, tipul de ocluzie (sau “muscatura”) a pacientului, posibilitatile financiare, dorinta pacientului de a pastra dintele natural precum si acceptarea procedurilor necesare acestui deziderat (tratament endodontic, eventual plasarea unui pivot dentar).
In general, este bine sa se incerce salvarea dintelui daca acest lucru este posibil. Totusi, daca distructiile sunt avansate, mai ales daca acestea patrund si sub nivelul gingiei, extractia dintelui si pozitionarea unui implant ramane singura optiune de tratament.
dintele poate fi restaurat cu ajutorul unui pivot acoperit de o coroana dentara
dintele prezinta distructii avansate; extractie si pozitionarea unui implant
Bibliografie
Colgate Oral Care Center: Dental Bridge Vs. Implant: Which Is Right For You? by Donna M. Rounsaville, RDH,BS
Dear Doctor: Dental Implants vs. Bridgework.Considerations to help you decide what is right for you; a Consultation with Dr. Michael Spektor and Dr. Wendy Spektor
Your Dentistry Guide: Implants vs Bridges
Carefree Dental: Dental Implants vs Bridges: How to Know What’s Best for You, Written by: Carefree Dental